Un nou concept, o nouă abordare

ADRA România a implementat cu succes în ultimii trei ani (5000 de participanți în 2010) proiectul “Copii ajută copii”. Acesta a constat în oferirea de către copii voluntari cu vârsta între 5-14 ani de rechizite, jucării, produse igienice și dulciuri pentru copiii mai puţin favorizaţi cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Având în vedere valoarea medie de 15 Euro / pachet, suma totală în cadrul proiectului a fost de 150.000 de EURO, jumătate fiind redirecționată în ultimul an!

Cu un succes evident, în urma observațiilor de pe teren și a proiectelor suplimentare realizate de către cei implicați s-a evidențiat dorința ca acest proiect să se dezvolte astfel încât să permită un gen de ajutor mult mai consistent ca formă dar și o perioadă mai lungă în care să poată fi desfășurat.

Astfel că, începând cu acest an, proiectul “Copii ajută copii” capătă o nouă dimensiune și merge în direcția dezvoltării formelor și a modalităților de sprijin acordat beneficiarilor. De asemenea, unele elemente ale proiectului vor fi dezvoltate independent de voluntarii direcți ai ADRA chiar dacă la nivel de coordonare generală și de logistică proiectul aparține în continuare acestei organizații. 

Motivația este maximizarea pe de o parte a impactului acestui proiect în viața semenilor noștri prin implicarea a cât mai multor copii, indiferent de localitate sau de voluntarii care vor să se implice iar pe de altă parte intenția este de a oferi un model, de a dezvolta proiectul chiar dacă se renunță la controlul direct asupra fiecărui proiect în parte.

Prin acest tip de proiect, vrem să inspirăm la acțiuni de binefacere, care să se deruleze independent de ADRA, însă cu sprijinul și suportul nostru, și astfel să maximizăm rezultatele. Credem că o aparentă pierdere a ADRA va ajuta în schimb mult mai mulți beneficiari deoarece vor exista mai mulți voluntari  și vor apărea proiecte noi, propuse de alte persoane pe care nu le cunoaștem, însă care vor fi sub această umbrelă generoasă a acestui concept.

 

Copii ajută copii - o mână întinsă, o viață schimbată

 

Te-ai decis să participi și tu? Completează formularul de înscriere și vino să schimbăm vieți împreună!